SESIUNI DEPUNERE PROIECTE ÎN DERULARE

Vă reamintim că sunt încă în derulare sesiuni de depunere a proiectelor, aferente submăsurilor:

  • 4.2- Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole

Procesatorii din zona montană pot depune cererile de finanțare pentru abatoare de capacitate mică în zonă montană. Toate informațiile necesare completării și depunerii Cererii de finanțare sunt disponibile în Ghidul solicitantului: http://bit.ly/Ghid-Solicitant42
Termen-limită: 31 decembrie 2020

 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri

Ești tânăr cu vârstă până în 40 de ani (inclusiv cu o zi înainte de a împlini 41 de ani), din țară sau din afara granițelor și vrei să ai ferma ta și producție?
 
Ai posibilitatea de a te instala pentru prima dată ca şef/manager al unei exploatații agricole în zona rurală, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din PNDR 2014-2020.
 
Condițiile minime obligatorii pentru solicitant, principiile/criteriile de selecție pentru prioritizare și alte informații necesare pot fi consultate în Ghidul Solicitantului aferent sM 6.1 :http://bit.ly/Ghid-Solicitant61

Termen-limită: 15 octombrie 2020
 

  • 9.1a – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol

Unde-s mulți, puterea crește! spune o vorbă din bătrâni.
De aceea, reamintim că submăsura 9.1a – Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol este în desfășurare la acest moment până la sfârșitul lunii septembrie (30 septembrie 2020) .
 
Informații despre criteriile de selecție, condițiile minime obligatorii, cât și alte date privind completarea și depunerea cererii de finanțare pot fi consultate în Ghidul Solicitantului disponibil pe siteul AFIR și accesând: http://bit.ly/GhidSolicitant-91a

Ghid tehnic și economic

Prof. dr. doc. ŞTEFAN Nicolae

POMI, ARBUȘTI FRUCTIFERI, CÃPȘUN

”Prima întrebare pe care şi-o poate pune oricine are în faţă foloseşte? Răspunsul este interesant şi uşor de aflat din rândurile ce urmează.
Pentru a veni în sprijinul celor ce îndrăgesc cultura pomilor roditori, a fermelor familiale, a asociaţiilor de
pomicultori, dar şi a tineretului care doreşte din toată inima să îmbrăţişeze această captivantă şi bănoasă meserie, s-a elaborat această lucrare. Ea este rodul competenţei profesionale a peste 20 de specialişti din Institut şi Staţiunile de cercetare pomicole, face referire la speciile pomicole care pot fi cultivate cu succes pe teritoriul României şi anume:
– specii seminţoase: măr, păr, gutui;
– specii sâmburoase: prun, cireş, vişin, cais, piersic, nectarin;
– specii de arbuşti fructiferi: zmeur, mur, coacăz, agriş, afin;
– specii: căpşun, corn, cătină, măceş, lonicera, scoruş, soc, trandafirul
O simplă răsfoire a capitolelor şi subcapitolelor oferă cititorului posibilitatea să parcurgă noţiuni necesare despre cerinţele faţă de mediu şi sol, sortimentele actuale şi de perspectivă, tehnici şi tehnologii de cultură, combatere fitosanitară. La fiecare din speciile menţionate se prezintă factorii cheie care trebuie cunoscuţi şi realizaţi pentru a obţine o cultură reuşită, cu fructe de calitate.
Merită că aceşti factori cheie au rezultat din multe studii şi cercetări pentru cunoaşterea multitudinei de condiţii pedo-climatice din ţara noastră pentru stabilirea structurii sortimentului de specii şi soiuri, precum şi de cultură, timp de peste 75 de ani. către Secţia de Pomicultură din ICAR (1937/1957) ICHV (1957/1967) şi ICDP Piteşti – Mărăcineni (1967/2013), respectiv 3 generaţii de harnici şi talentaţi oameni de ştiinţă.
Cercetarea ştiinţifică a fost, este şi va fi şi în viitor, izvorul din care rezultă cele mai bune tehnologii: de alegere a microzonelor şi zonelor de favorabilitate a speciilor şi soiurilor de pomi roditori, a tipului de livezi inclusiv a celor clasice, care fixează terenurile în pantă să nu alunece la vale , a lucrărilor tehnologice de tăieri pentru formarea coroanei şi de rodire, fertilizare, protecţie fitosanitară. La înfiinţarea noilor plantaţii de pomi trebuie folosit numai material săditor de calitate, adică liber de viroze, din categorii biologice superioare, atât la portaltoi cât şi la altoi, garantat prin calificativul de „Certificat”, conform normelor din Uniunea Europeană…”

 

⇒Vezi aici ghidul complet!⇐

Finanțare nerambursabilă

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat că primește în perioada 29 ianuarie – 30 aprilie solicitări pentru finanțarea proiectelor de înființare și funcționare a grupurilor operaționale care dezvoltă proiecte pilot și noi produse în sectorul agricol și în cel pomicol, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară stabilită pentru prima sesiune de primire a solicitărilor de finanțare pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale în sectorul agricol este 6.676.044 euro și 5.850.768 euro pentru sectorul pomicol.

Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Pentru aceste submăsuri pragurile minime sunt de 10 puncte în cazul sM 16.1 și 15 puncte în cazul sM 16.1a, acestea reprezentând pragurile sub care nicio cerere de exprimare a interesului nu este eligibilă.

Cererile se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții interesați au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente sM 16.1 și 16.1a, documente pe care le pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”.