Aproape în fiecare an, în luna mai vremea se strică şi apar ploile, frigul, vântul extrem, îngheţul şi chiar zăpada la munte. Superstiţiile spun că vremea rea ar fi adusă de „Sfinţii de Gheaţă”

Credincioşii romano-catolici, în special maghiarii, pun aceste manifestările meteo extreme pe seama Sfinţilor de Gheaţă, Orban, Pongrac şi Bonifac – care sunt înscrişi în calendarul catolic şi reformat Calvin până în 25 mai.

Pe 25 mai e Orban, fost papă care a murit în anul 230. Acest sfânt poate aduce ultimul îngheţ. După aceste zile, vremea se încălzeşte şi se îndreaptă spre vară.

Rezistența pomilor fructiferi la anumiți factori de mediu trebuie avută în vedere înainte de a investi într-o livadă, indiferent de mărimea ei. Greșelile pe care le poți face cu privire la această selecție se repară greu și pot conduce, în final, până la defrișarea plantației de pomi fructiferi. Spre exemplu, nu poți cultiva cais sau piersic într-o regiune umbroasă și ploioasă, pentru că acești pomi fructiferi nu vor rodi corect și la capacitate maximă.

De asemenea, nu este indicat să cultivi măr sau păr în zone unde precipitațiile sunt mai mici de 500 de ml/mp/an. Pentru a da roade, acești pomi fructiferi au nevoie de o cantitate de peste 600 ml/mp/an de precipitații. De aceea, înainte de a planta pomi fructiferi în grădina ta, ar fi bine să ai în vedere preferințele fiecărei specii față de factorii de mediu.

În România, pomii fructiferi care rezistă cel mai bine la frig sunt considerați a fi mărul şi prunul. Datorită acestei rezistenţe, merele sunt fructele cele mai consumate pot fi găsite numeroase livezi în întreaga ţară. De asemenea, soiurile altoite de prun rezistă foarte bine la variaţiile de temperatură, fapt ceea ce duce producţii importante an de an. Înfloritul, germinarea polenului și legarea fructelor se realizează în condiții de temperatură cuprinsă între 12 si 20 grade Celsius.

Temperaturile minime de rezistenţă la ger a pomilor:

– Măr – 35 grade C … -36 grade C

– Păr – 32 grade C … -33 grade C

– Gutui – 28 grade C … -30 grade C

– Prun – 30 grade C … -32 grade C

– Cais – 26 grade C … -28 grade C

– Piersic – 24 grade C … -26 grade C

– Cireș – 29 grade C … -32 grade C

– Vișin – 30 grade C … -32 grade C 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explore More

Iarna în livadă

Îngrijirea pomilor fructiferi înseamnă în primul rând atenție, corelată cu o bună sincronizare cu necesitățile fiecărui pom. Respectarea unor reguli simple îți va aduce două beneficii: mai puțină muncă și

Tuia și pomi fructiferi

Plantarea de primăvară la pomii fructiferi se face, de obicei, din luna martie și până la sfârșitul lunii aprilie, înainte de începerea perioadei de vegetație. Plantarea de primăvară dă rezultate

Pomi altoiți

MĂR portaltoi – M9 ( 337 ), autonowaka  : Jonathan, Florina, Golden, Golden raiders, Red Pinova, Golden delicios,Fuji, Aztec, Fubrax, Fusion, Starkimson, Granny Smith, Carter, Gala, Reniet de Canada, Opal,