Iarna este anotimpul în care lucrările la pomii fructiferi sunt reduse la minim. Copacii se află în repaus vegetativ, așa că puține sunt stropirile care se mai efectuează în aceste luni reci. În perioadele fără risc de îngheț și în zilele senine, fără vânt și cu temperaturi peste 5 grade Celsius, pomicultorii pot efectua stropiri menite să reducă încărcătura de dăunători. Principalele stropiri de iarnă la pomii fructiferi sunt cele aplicate după ce arborii intră în repaus vegetativ. Acum se aplică tratamente cu sulfat de cupru în concentrație de 3%, adică la 10 de litri de apă se dizolvă 300 de grame de sulfat de cupru. Doar în cazul unor specii precum nectarinul sau piersicul, concentrația se reduce la 1,5%.

Tratamentul se poate aplica încă din cursul lunii noiembrie, deci când pomii au intrat în repaos vegetativ și mai mult de 50% din frunze au căzut natural, dar în situația în care sunt persoane care nu au reușit încă să facă acest tratament, îl pot face pe parcursul lunii decembrie și în ianuarie

Condițiile pentru stropirile de iarnă este să avem vreme senină, fără vânt și fără precipitații cel puțin 3-4 ore de la momentul aplicării. Este foarte important acest element, ca temperatura de afară să fie puțin peste 5 grade, deci să nu avem temperaturi scăzute. Asta doar în momentul aplicării tratamentului, 3-4 ore după aceea. Ulterior că avem temperaturi negative sau că în timpul nopții temperaturile sunt mai scăzute, nu afectează cu nimic, tratamentul în 3-4 ore își face efectul și nu mai contează ulterior că avem precipitații sau că temperaturile scad sub pragul acesta de 5 grade Celsius.

Primul tratament de iarnă cu produse cuprice se face, la alegere cu unul dintre următoarele produse:

Zeama bordeleză (sulfat de cupru neutralizat cu var);
Triumf (40% cupru metalic din hidroxid de cupru);
Champ 77 WG (50% cupru metalic din hidroxid de cupru).

Al doilea tratament cu produse cuprice la pomi – se numește și a doua stropire albastră, se facem în perioada ianuarie – început de martie.

Se recomandă aplicarea, la alegere a unuia dintre produsele: zeamă bordeleză, Champ 77 WG sau Triumf.

Ultimul tratament de iarnă la pomii fructiferi este cel cu ulei horticol, care se face înainte de venirea primăverii, când mugurii încep să se umfle.

Explore More

SĂRBĂTORI FERICITE

Sunt zile când trebuie să ne reamintim să fim mai buni,  mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile

Stropirea corectă a pomilor depinde de specie

Stropirea corectă a pomilor depinde de specie, de feno-fază (faza din ciclul vital al plantelor), de condițiile climatice, de rezerva de boli și de dăunători, sau de vârsta plantației. Cel

Buletin de avertizare

Condițiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariția și dezvoltarea dăunătorului Anthonomus pomorum (Gărgărița florilor) care poate cauza pierderi importante la culturile de măr și păr.